Săliște este un sătuc cu nu mai mult de 100 de locuitori, aflat dincolo de satul Pruniș, în direcția dealurilor Miceștiului. Deși este posibil să ajungi cu mașina și de la Micești (comuna Tureni) la Săliște, nu vă recomandăm acest traseu decât cu bicicleta.
Această liniștită așezare se remarcă prin prezența unui obiectiv de patrimoniu important: o biserică de lemn caracteristică pentru secolul XVIII, construită în 1755. Venind dinspre Pruniș, la prima intersecție, luați-o la dreapta, în jos, pe lângă o livadă de meri. Nu peste mult timp veți ajunge în preajma bisericii. Lângă intrarea în curte veți vedea, la loc de cinste, bustul celui care se remarcă probabil ca cel mai important cetățean al acestui sat: profesorul academician Ioan Iosif Russu (1911-1985). Născut la Săliște, a studiat la Universitatea din Cluj și s-a perfecționat în capitala Italiei, la Roma. Activitatea lui este interesantă prin prisma faptului că a combinat studiile de istorie și arheologie cu cele de lingvistică. Astfel, I.I. Russu a adus contribuții importante în domeniul lingvisticii antice și epigrafiei, lucrând, printre altele, la descifrarea unor elemente de limbaj ale traco-dacilor.
În spatele bustului se întinde curtea dimprejurul bisericii, un loc plăcut pentru un repaus, mai ales primăvara și vara, când spațiul este colorat de o multitudine de flori. În dreapta bisericii și în spatele ei se regăsesc cruci și morminte. Cele mai recente sunt organizate și aranjate în linii drepte, dar prin spate veți vedea monumente funerare răzlețe, înclinate și parțial șterse de timp. Pe una dintre ele se vede clar anul morții: 1895. Alta a fost, mai mult sau mai puțin inspirat, încadrată de dale de pavaj cu cel puțin 100 de ani mai tinere decât ea.
Biserica în sine a căpătat o culoare închisă la exterior, datorită tratamentelor la care a fost supus lemnul pentru a-i păstra rezistența. Spre deosebire de alte lăcașuri asemănătoare, deocamdată nu a fost nevoie să se acopere cu tablă întreaga structură, ceea ce îi conferă un farmec special.
În interior, pictura originală a fost restaurată parțial și se află în stare bună.