Menu
Karta
  • Harta obiectivelor din GAL Lider Cluj
  • Tipuri de obiective
    • Clădiri de patrimoniu
    • Patrimoniu Natural
    • Oameni-mituri-tradiții
    • Situri arheologice
  • Obiective din fiecare comună
    • Aiton
    • Băișoara
    • Ciurila
    • Feleacu
    • Iara
    • Petreștii de Jos
    • Ploscoș
    • Tureni
    • Valea Ierii
  • ro Romanian
    en Englishro Romanian
Karta

Cetatea Liteni

Posted on January 14, 2021February 17, 2021
Începutul traseului
Reper - acest vechi copac e un semn că sunteți pe drumul cel bun
În acest punct, trebuie să o luați înspre stânga
Schiță a traseului spre cetate

Coordonate: traseul începe din drumul Băișoara-Valea Ierii, în Moara de Pădure - 46.60250 23.42533 și se termină la cetate 46.60880 23.42730

Altitudine maximă: 782 m

Lungime traseu: aprox. 1.1 km

Timp: între 45 de minute și 1.5 ore

Traseul nu este marcat corespunzător și, când mergeți cu mașina în sus, spre Valea Ierii, niciun indicator nu vă atrage atenția asupra faptului că treceți pe lângă calea de acces spre acest obiectiv. Este ușor să ratați poteca dacă nu setați coordonatele geografice ale acesteia în sistemul GPS pe care îl folosiți (sau, mai bine, folosiți aplicația de smartphone creată special pentru acest proiect). Punctul de pe șosea în care începe poteca este 46.60250 23.42533. Chiar dacă lipsesc semnele pentru orientare, poteca este foarte vizibilă în aproape orice anotimp și este imposibil să vă pierdeți. Nu este necesar să purtați un echipament special pentru drumeții; poteca este dreaptă și fără obstacole semnificative, altele decât panta ce se înclină destul de mult în unele puncte. De fapt, diferența de nivel între punctul de pornire și zidurile cetății e de peste 200 de metri. 

Până la poalele cetății se urcă ușor, iar timpul variază în funcție de câte opriri pentru poze vreți să faceți și câte pauze vreți să luați. Singurul punct în care poteca este ceva mai puțin evidentă este aproape de ieșirea din pădure, când veți fi parcurs deja în jur de 80% din traseu, după care veți avea o vedere neobstrucționată către cetate. În punctul acesta, poteca pare să se termine și în față se deschide o groapă cu versanți abrupți. În acest punct, drumul continuă la stânga, printre copaci (vezi harta pentru mai mult ajutor). Dacă traseul până la cetate e ușor, urcarea pe ziduri e ceva mai grea și nu va putea fi făcută de persoanele cu probleme locomotorii, cele în vârstă sau de copiii foarte mici. Evident, cetatea a fost construită în așa fel încât să fie cât mai greu de asediat. Calea de acces este dinspre Est. Dinspre Vest și Sud, versantul abrupt face ca cetatea să fie total inaccesibilă. Înspre aceste direcții, panorama este superbă. Înspre Nord – Nord-Est, în apropierea cetății, se înalță niște formațiuni calcaroase aproape perfect verticale, folosite uneori de amatorii de free climbing.

Despre istoria cetății se poate citi mai mult în: Liviu Stoica, Gheorghe Stoica, Gabriela Popa (2008). Castles & fortresses in Transylvania: Cluj County. Castele și cetăți din Transilvania: Județul Cluj. Cluj-Napoca.

Conform acestei surse, cetatea și-ar fi schimbat deseori proprietarii. În 1405, Sigismund de Luxemburg a dăruit cetatea orașului Cluj. Mai târziu a împărțit moșiile aferente acesteia între 3 nobili. Janos Hunyadi a predat-o la rândul lui altcuiva, în perioada în care acesta era conducătorul Transilvaniei. Știm că în 1562, magaziile de pulbere din subteran au explodat, distrugând mare parte din cetate. Un nobil pe nume Geczy Janos a reabilitat cetatea, după care aceasta a rămas în familia sa o perioadă mai îndelungată. Ulterior, probabil în secolul XVIII, în timpul revoltelor antihabsburgice, cetatea a fost abandonată.  

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Proiect co-finanțat din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală prin Programul Național de Dezvoltare Rurală
2014-2020, Sub-Măsura 19.2 LEADER, ca parte a Strategiei de Dezvoltare Rurală 2014-2020 a teritoriului GAL Lider Cluj, contract de finanțare nr. C1920076P106761301199/10.07.2018
Beneficiar: Asociația Center for Health Research
Acest material nu reprezintă poziţia oficială a Comisei Europene. Întrega responsabilitate referitoare la corectitdinea şi coerenţa acestor informaţii aparţine persoanelor care au iniţiat proiectul. Toate materialele privind proiectul sunt distribuite GRATUIT şi nu sunt destinate comercializării. Pentru informaţii despre alte Programe desfăşurate sub egida Uniunii Europene în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind procesul de aderare al României la Uniunea Europeană, puteţi să vizitaţi pagina de internet a Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

©2026 Karta | GAL Lider Cluj