Menu
Karta
  • Harta obiectivelor din GAL Lider Cluj
  • Tipuri de obiective
    • Clădiri de patrimoniu
    • Patrimoniu Natural
    • Oameni-mituri-tradiții
    • Situri arheologice
  • Obiective din fiecare comună
    • Aiton
    • Băișoara
    • Ciurila
    • Feleacu
    • Iara
    • Petreștii de Jos
    • Ploscoș
    • Tureni
    • Valea Ierii
  • ro Romanian
    en Englishro Romanian
Karta

Munții Trascău

Posted on December 22, 2020February 17, 2021

Locație: ariile protejate Natura 2000 Trascău și Munții Trascăului  se întind în principal pe teritoriul județului Alba, dar aria lor se suprapune și peste partea sud-vestică a GAL Lider Cluj, în comunele Iara, Băișoara, Tureni și Petreștii de Jos. Zona de protecție avifaunistică are peste 90.000 ha și înglobează și Cheile Turzii și Cheile Turului, iar zona de habitat protejat are ”doar” cca. 50.000 ha, cca. 4% din aceasta fiind pe teritoriul Iara.

Coordonate/limite: strict pe aria teritoriului GAL, la Nord-Est, limita ariilor protejate coincide cu intrarea în Cheile Turului (Tureni) - 46.61659 23.70859. Apoi aria se întinde înspre Sud-Est. Este aproape exclusiv acoperită de păduri și înglobează satele Măgura Ierii (46.54342 23.58402), Borzești (46.53923 23.61168), Buru (46.50858 23.59864), Valea Vadului (46.55315 23.42713) și Muntele Cacovei (46.54739 23.34634), cu limita estică aproximativ pe drumul 107R, la 46.54819 23.33842.

Excursiile pe trasee din Trascău nu sunt dificile, altitudinea medie fiind de 849 de metri. Peisajele sunt minunate și dintre cele mai diverse, combinând pădurile de fag și stejar cu vegetația subalpină și stâncăriile calcaroase și grohotișurile spectaculoase. În adâncurile pădurii se regăsesc exemplare de râs și lup, iar în peșterile de calcar sunt diverse specii protejate de lilieci. 

Dar statutul de arie protejată pe zona cea mai extinsă este dat de prezența păsărilor. E vorba de peste 30 de specii de păsări considerate de importanță europeană. Printre ele, într-o stare de conservare care ne îndeamnă să fim protectori cu habitatul lor deseori amenințat sunt acvila de munte și cristeiul de câmp. Iubitorii de păsări se vor bucura să încerce să identifice și alte păsări relativ rare, amenințate la nivelul UE: șoimul călător, buha, acvila țipătoare mică, șerparul, ciocănitoarea etc.

Traseele montane marcate preferate de turiști sunt în general la sud de teritoriul GAL, dar și zona de pe teritoriul județului Cluj este spectaculoasă. Vă recomandăm să realizați porțiuni din traseul cu cruce albastră, care leagă Muntele Cacovei de Șesul Craiului și continuă spre Est până aproape de Ocolișel.

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Proiect co-finanțat din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală prin Programul Național de Dezvoltare Rurală
2014-2020, Sub-Măsura 19.2 LEADER, ca parte a Strategiei de Dezvoltare Rurală 2014-2020 a teritoriului GAL Lider Cluj, contract de finanțare nr. C1920076P106761301199/10.07.2018
Beneficiar: Asociația Center for Health Research
Acest material nu reprezintă poziţia oficială a Comisei Europene. Întrega responsabilitate referitoare la corectitdinea şi coerenţa acestor informaţii aparţine persoanelor care au iniţiat proiectul. Toate materialele privind proiectul sunt distribuite GRATUIT şi nu sunt destinate comercializării. Pentru informaţii despre alte Programe desfăşurate sub egida Uniunii Europene în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind procesul de aderare al României la Uniunea Europeană, puteţi să vizitaţi pagina de internet a Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

©2026 Karta | GAL Lider Cluj